Marți, 15 iunie 2021, în cadrul programului ROSE, s-a desfășurat o sesiune de coaching cu profesorii din Liceul Danubius. Sesiunea a fost coordonată de dna Simona David Crisbășanu, coach și președinta Asociației ROI, și de dna Elena Căpruciu, de la Clear Mind Coaching School, din partea Asociației ROI,  

Sesiunea a debutat cu un joc de cunoaștere și împătășire, folosind cartoane din jocul Dixit. Simona David Crisbășanu a prezentat activitatea asociației pe care o conduce, proiectele educaționale în care a avut succes. De asemenea, a pus în lumină câteva informații despre teoria atașamentului, despre efectul pygmalion, despre mentalitatea deschisă, menite să ofere premise pentru o reflecție asupra rolului profesorului în educație. Elena Căpruciu a prezentat concluziile evidențiate în urma sesiunilor de coaching desfășurate cu elevii, aspectele dezirabile/indezirabile din comportamentul elevilor, profesorilor, instituției, identificate astfel de către elevi. Într-o secvență de coaching cu profesorii, aceștia au răspuns, în perechi, la următoarele cerințe: ”Gândește-te la o experiență de care te simți mândru.”, ”Ce ai făcut bine?”, ”Ce ai îmbunătăți data viitoare?”, aceștia identificând trei calități ale colegului de pereche, în baza informațiilor împărtășite.

Pentru mine, personal, a fost ocazia să reașez câteva experiențe pe care le-am trăit, atât în viața personală, cât și în cea profesională, pe o fundație diferită. Am revăzut, printr-un alt filtru, comportamente și deprinderi, pe care le consideram, de ceva timp, mai puțin funcționale și pe care mă străduiam să le schimb. Mi-am dat seama că tot ceea ce eu consideram a fi inconsecvență și capriciu era, de fapt, putere de adaptare.
Foarte mult m-a bucurat și felul în care copiii au reușit să lase deoparte comportamentul rezervat și să fie volubili, deschiși, sinceri și, mai ales, autentici. Am văzut, în ochii lor, dorința și curajul de a dărâma zidurile de care fiecare dintre noi se înconjoară încă din copilărie. Am convingerea că, pentru ei, a fost un prim pas pe drumul conștientizării propriilor obiceiuri, a modului în care gândesc și acționează, iar în timp, al echilibrului și împlinirii personale.

Luciana Radu

Am plecat foarte incantata de la intalnirea de ieri. Vă felicit pentru initiațivă, pentru impactul avut asupra copiilor, pentru reușita de a trezi ambițiile unora, pe ultima sută de metri. Ar fi necesare mai multe întâlniri și cu profesorii…ne mai cunoaștem și altfel. Eu i-am sugerat si Elenei, ieri, să facă o grupă cu elevii de la gimnaziu. Sunt probleme mai mari decât ne-am fi putut imagina.

Florina Cristea

Îi mulțumesc Elenei pentru că m-a resuscitat emoțional. Am reconștientizat, astfel, că este nedrept să asumi că integritatea fizică ascunde integritatea emoțională, că este aproape inutil să vezi idei, dacă nu poți cuprinde cauza unui comportament problematic, că este culpabil să prețuiești doar elevii care îți oferă ceea ce aștepți de la ei, că este imoral să apreciezi conformismul, dacă este impus prin frică, rușine și anxietate. Am participat la multe sesiuni de coaching, inclusiv la întâlnirea cu profesorii, și am descoperit că nu sunt atât de generos cu nevoile sufletești ale celorlalți, cum am crezut. Mai curând, am descoperit că am limite, pe care le transfer, fără să vreau, și copiilor. Lucrez la creșterea încrederii în mine și în cei din jur.

Dumitrel Toma

Vedeți albumul foto.

Descoperă aici calendarul sesiunilor de coaching.
Vezi cum au debutat sesiunile de coaching în Liceul Danubius.
Vezi grupurile de studiu organizate la nivelul liceului.
Vezi ofertele de ajutor pentru elevii liceului.