Un nou articol despre activitatile educationale cu scop in orientarea si consilierea elevilor, din cadrul Grupului Scolar „Danubius”, a fost publicat in cotidianul Observator de Calarasi.

„Ieri, 23 noiembrie a.c., ora de dirigenţie a elevilor de la clasele a X-a G şi a XI-a F, din cadrul Grupului Şcolar “Danubius” din Călăraşi, s-a transformat într-una de educaţie rutieră. Astfel, la invitaţia prof. Marin Munteanu şi a prof. Silvana Şestacovschi, poliţiştii Serviciului Rutier le-au oferit liceenilor informaţii cu scopul prevenirii acestora în accidentele de circulaţie. Inspectorul principal Daniel Naghi şi subinspectorul Florin Buzatu le-au vorbit elevilor despre campania “Alege viaţa!”, în cadrul căreia poliţiştii călărăşeni au desfăşurat o serie de activităţi pe drumurile publice din judeţ.

Totodată, reprezentanţii Serviciului Rutier le-au arătat participanţilor câteva imagini cu accidente foarte grave care s-au petrecut de-a lungul timpului pe raza judeţului Călăraşi. Cauzele principale ale acestor accidente soldate cu un număr mare de victime au fost vârsta foarte fragedă a şoferilor, consumul de alcool sau conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere. De asemenea, invitaţii i-au mai avertizat pe liceeni cu privire la pericolul pe care îl reprezintă conducătorii de mopeduri şi de faptul că o parte din evenimentele rutiere au loc din pricina acestor vehicule. Având în vedere numărul mare de accidente de circulaţie, în care au fost implicaţi tot mai mulţi tineri, politiştii rutieri din Călăraşi au început să intensifice activităţile de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ cu sprijinul cadrelor didactice.”