Este trist că acest început de deceniu găsește în doliu cultura și presa călărășeană, dispariția fizică a profesorului, gazetarului, cărturarului, managerului și omului Sorin Danciu, fiind greu de asimilat. Este greu de crezut că unul dintre cei mai vii și prezenți călărășeni, omul al cărui puls bătea în ritmul comunității, a încetat să mai trăiască. Este paradoxal că un om binecuvântat să trăiască având în suflet inima obștei, a încetat să mai trăiască.
Pentru a onora mărturia vieții domniei sale, că viața are sens în sine, și că reprezintă o responsabilitate a fiecăruia să o trăiască în mijlocul comunității, sădind semințele implicării, urmăririi pasiunilor, prețuirii copiilor și aspirațiilor lor, înconjurării cu oameni care iubesc viața, în egală măsură cultivării valorilor democrației și valorificării totale a drepturilor și libertăților, conservării patrimoniului moștenit de la strămoși, dar și edificării unui patrimoniu nou, care să servească intereselor generațiilor viitoare, de a avea un trecut cu care să se mândrească, numele domniei sale merită să fie înscris în cartea de onoare a orașului Călărași.
Sunt fapte nenumărate care umplu un destin dedicat presei și culturii călărășene și care ar putea umple sute, dacă nu mii de pagini, într-o lucrare biografică, fapte care l-ar putea consacra pe profesorul dr. Sorin Danciu ca pe un călărășean de excepție, însă dincolo de aceste fapte, viața domniei sale prezintă o serie de lecții care merită puse în lumină și care pot fi generalizate sau măcar promovate, fiind valoroase.
Lecția generozității – domnul profesor Danciu a crescut oameni, a inspirat, a modelat, a fost mentor, prieten și susținător. Când au un dar, cei mai mulți încearcă să îl păstreze în familie sau să îl valorifice în nume personal. Domnul profesor a împărtășit cu generozitate, a adunat în jurul său familii de spirit și a edificat personalități care duc mai departe acest dar. Nu de puține ori, a fost nevoit să ierte sau să treacă peste. A reușit să medieze, de foarte multe ori, între sine și ceilalți, dând câștig, nu de puține ori, celorlalți.
Lecția creativității – domnul profesor Danciu a fost un vizionar curajos și, în egală măsură, un inovator. Iar aceste calități le-a exersat deopotrivă în viața profesorală și în cea jurnalistică. Stau mărturie inițiativele de modernizare a educației, de creștere a caracterului aplicativ al acesteia, recunoscute și apreciate de emeritul profesor Lucian Pavel, deopotrivă produsele jurnalistice pe care le-a generat de-a lungul deceniilor, permanenta preocupare pentru îmbrățișarea noului, schimbarea tehnologiilor, anticiparea așteptărilor și adaptarea constantă la exigențele publicului. Capacitatea de a produce noul, de a captiva, i-au permis să obțină un public constant, loial și, nu de puține ori, național.
Lecția bogăției – domnul profesor a înmulțit din plin talantul cu care a fost înzestrat de creator. A primit ca dar iubirea de semeni, iar astăzi întreaga comunitate moștenește miile de interviuri pe care acesta le-a realizat cu personalități culturale, politice, sociale din țară sau din străinătate. Mii de dedicații, pe care le-a mijlocit, au bucurat inimi. Premiile, evidențierile, mențiunile, toate au înălțat spirite. A înmulțit, cu pasiune, darul pasiunii, născând în jurul domniei sale oameni bogați sufletește, care își iubesc menirea, care edifică neîncetat pentru ceilalți. Până și conflictele, nu rare, au produs evoluții și creșteri interioare.
Lecția statorniciei – domnul profesor a adus aproape departele la care a ajuns. Și datorită implicării și relațiilor domniei sale, Călărașiul a fost vizitat de numeroase personalități de prim rang în lumea culturală, artistică, politică, socială, a fost gazdă primitoare pentru o mulțime de manifestări culturale prodigioase. În egală măsură, a dus departe povestea acestei lumi, cu care toți suntem obișnuiți. Într-o societate a alergării continue, a goanei, a migrării după sensuri sau iluzii, domnul profesor a ales să meargă încet. Atât de încet, încât, chiar și când era departe, purta în el toată vastitatea și frumusețea subtilă a acestor meleaguri. Doctoratul din Franța și l-a binemeritat vorbind despre viața călărășeană și despre presa acestui colț de lume. Pe ecranul de la Televiziunea Poporului, domnul profesor era permanent călărășeanul care-și reprezenta meleagurile și semenii. Alături de celebra și regretata Mădălina Manole, sau în festivalurile sau evenimentele la care participa, domnia sa ne reprezenta pe toți.
Lecția patrimoniului – domnul profesor l-a moștenit în iubirea pentru presă și tradiții pe bunicul Constantin Danciu, preot paroh în localitatea Nucetu, om binecuvântat cu multe responsabilități, tatăl a cinci copii crescuți exemplar, dar în egală măsură smerit de suferințele prin care a trecut, într-o lume dominată de victoria comunismului ateu. Pentru domnul profesor Danciu, iubirea pentru antecesori s-a manifestat prin desele invocări ale bunicului în nenumărate articole și interviuri, dar, mai ales, în strădania de a scoate la lumină patrimoniul istoric al județului, în egală măsură de a-l conserva și promova. Și, pentru că iubirea trecutului nu poate fi învățată altundeva decât în familie, meritul domnului profesor, de a-și lărgi necontenit familia de suflet, reprezintă o șansă ca originile noastre să nu fie niciodată uitate.
Lecția responsabilității – domnul profesor Danciu a fost un om mare, a ajuns departe, a cunoscut alți oameni importanți, a ocupat funcții semnificative, a influențat multe vieți, dar niciodată nu a fost mai grandios ca în zilele de marți, când, de la 8 la 12, își desfășura activitatea cu elevii de 14-18 ani, de la liceul Danubius. Nu întârzia niciodată, nu lipsea niciodată, deși s-ar fi putut găsi o mulțime de motive să nu fie prezent. Niciunul dintre elevii cu care se întâlnea zilele trecute nu era născut când domnul profesor milita pentru înființarea unei clase de filologie sau când își imagina un cabinet de jurnalism pentru elevi. Toate ferestrele prin care sufletul domnului profesor zburase în cele șapte zări, se deschideau permanent în fața copiilor veniți din satele din jur, sau chiar din Călărași. Nu există grandoare mai mare decât să îi respecți pe cei pe care îi vei lăsa în locul tău, la capătul zilelor ce-ți vor trece. Mărturia validității acestei lecții se află chiar dincolo de prosperitatea breslei jurnalistice, care numără mulți truditori inspirați de munca și sacrificiul domnului profesor Danciu, în calitatea vieții social-culturale și politice locale, în echilibrul permanent dintre așteptările cetățenilor și oferta de politici publice și bună guvernare care li se întoarce, sub exigenta privire a jurnaliștilor călărășeni.
Lecția patriotismului – domnul Danciu a fost patriot. A preluat bogății și le-a transformat în tezaur. Bogăția limbii, bogăția rostirii, bogăția stilului, învățate acasă sau prin studii, au fost transformate, grație infinitelor dialoguri, interviuri, mărturisiri, confesiuni publice, într-un tezaur al Călărașiului. Bogăția interacțiunii cu oamenii a transformat-o în tezaur prin nenumăratele întâlniri cu personalități de prim rang din contemporaneitatea culturală românească, dar și prin capacitatea de a inspira și de a naște discipoli. Bogăția unei funcții birocratice a transformat-o în tezaurul culturii călărășene. Miile de evenimente dedicate promovării artelor vizuale, culturii scrise, meșteșugurilor tradiționale, artei teatrale, artei spectacolului, patrimoniului cultural și culturii călărășene, pe care le-a inițiat, susținut, premiat, reprezintă o dovadă incontestabilă a reușitei domniei sale.
Ar mai fi multe de spus despre valoarea pedagogică a destinului domnului profesor Sorin Danciu, pentru generațiile lăsate în urmă și pentru cele ce vor urma, despre calitatea de model, de exemplu. Lecțiile autentice sunt lecțiile despre valori, despre atașamente permanente, despre ceea ce rezistă trecerii timpului, dar mai ales despre ce rezistă morții. Este paradoxal că un om binecuvântat să trăiască având în suflet inima obștei, a încetat să mai trăiască.
Aș vrea să cred că laitmotivul domnului profesor Danciu, „iar am avut dreptate”, trebuie să însoțească dreptatea la care are dreptul, dreptatea că ceea ce oferi vieții, ceea ce oferi semenilor, îți supraviețuiește. Că un destin închinat cetății merită să fie reținut de cetate și oferit ca exemplu.