O școală care place și care cultivă competențe și valori.

Arăt: 451 - 465 din 880 REZULTATE
Lectii online Absolvenți

Din categoria: AȘA DA! Mihai-Cristian Vasile

Liceul”Danubius”, PRODUCȚIE MEDIA – Tehnician operator text/imagine. WOW!… A fost greu…  Sistemul de învățământ nu se poate schimba radical, ci treptat. Dacă ar fi să definesc într-un singur cuvânt „TEHNOREDACTAREA”, acesta ar fi „CREAȚIE”. Să faci tehnoredactare este destul de greu, foarte puțini reușesc să dea ”BUN DE TIPAR”. La prima oră de curs le-am …

Elevi Bacalaureat

Pregătire pentru examenul de Bacalaureat în condiții de distanțare fizică

Începând cu 2 iunie, elevii claselor a XII-a au început pregătirea pentru Examenul Național de Bacalaureat. Prezența acestora în incinta unității este organizată cu respectarea tuturor regulilor privind distanțarea fizică. Elevii sunt distanțați tot timpul, pupitrele sunt poziționate astfel încât între elevi să existe cel puțin 2 metri, primesc măști de unică folosință la intrarea …

Elevi Învățământ primar

Crescuți cu dragoste

Elevii clasei a III-a finalizează al patrulea an în ciclul primar. Patru ani dăruiți cu multe clipe de satisfacție, activități școlare atractive și valoroase. experiențe de învățare inedite. Vă invităm să vă bucurați alături de ei. Doamna profesoară Liliana Nițu împărtășește public unele dintre cele mai semnificative momente ale acestei călătorii.

Așa DA! Ei sunt Centrul de Jurnalism! Absolvenți Copila Cărților

Amalia

Dragă om ce citești aceste rânduri din spatele unui ecran, Azi nu mă prezint în fața ta sub un pseudonim, într-un clip pe canalul de youtube, pe blog recenzând vreo carte, sau pe insta, spunându-ți ce am mai făcut. Azi îmi permit să fiu vulnerabilă, așa cum mi-a spus cineva cândva, și să îți arăt …

Elevi Admitere in liceu Oamenii liceului Absolvenți Copila Cărților

De ce „Danubius”?

Mă numesc Amalia Radu și în curând voi fi absolventă a Liceului „Danubius”, premiantă în fiecare an cu media generală între 9.50 și 10. Provin din comuna Al. Odobescu a județului Călărași și astăzi m-am decis să vă povestesc de ce și cui îi este destinat acest liceu.Liceul „Danubius” se află undeva la mijlocul clasamentului …

Oamenii liceului Prezentare Elevi Absolvenți

Mădălina_TheBest @Danubius_TheBest

Bună, mă numesc Mădălina și sunt absolventă a Liceului “Danubius” din orașul Călărași. Poate vă gândiți acum, cine este această fată și de ce a scris aceste rânduri ? Ei bine, la prima vedere, par și chiar sunt o persoană obișnuită, însă în raport cu elevii acestui liceu povestea mea este alta, pe care aș …