Joi, 9 octombrie 2014, în cadrul parteneriatului școlar încheiat între Liceul „Danubius” și Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” din Călărași, a fost realizată activitatea „Recuperarea Memoriei”.

Această activitate a fost prilejuită de celebrarea Zilei pentru Comemorarea Holocaustului din România.

În urmă cu 73 de ani, pe data de 9 octombrie 1941, începeau primele deportări masive ale populației evreiești din România. Între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucrainieni au fost omorâți sau au murit în timpul Holocaustului, atât în România, cât și în teritoriile aflate sub controlul României. Dintre toți aliații Germaniei naziste, România poartă responsabilitatea pentru cea mai mare contribuție la exterminarea evreilor, în afara Germaniei însăși. În vederea degradării și distrugerii evreilor aflați sunt administrația sa, statul român a utilizat efective ale armatei, jandarmi, polițiști, funcționari publici, jurnaliști, scriitori, studenți, primari, instituții publice și private, precum și companii industriale și comerciale. Ordinele au fost emise la București, nu la Berlin.

Pentru că subiectul Holocaustului românesc este încă necunoscut publicului larg, fiind ascuns ca o pată rușinoasă în istoria noastră națională, elevii celor două licee au realizat o campanie de informare publică, campanie desfășurată în zona centrală a orașului. Astfel, elevii au împărțit cetățenilor orașului broșuri cu informații sintetice despre rolul nefast al României în cadrul genocidului organizat împotriva populației evreiești. Informațiile au fost preluate din Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.  În pregătirea acestei campanii, elevii au vizionat un film documentar, materiale informative, au realizat afișe și au creat sloganuri având ca temă problematica holocaustului.

 Vă invităm să vizionați filmul de mai jos

Mărturii din lagărele morții: Auschwitz, Treblinka, Majdanek, si Bialystok

„March of the living: o frescă aproximativa a atrocităților comise în numele unei ideologii care a semănat doar spaimă și moarte. Și a modificat istoria. Un film de Camelia Moise și Catalin Dinu”

Prezentare power point

Broșura informativă (format pdf)

Alături de cei doi profesori coordonatori, prof. Anca Abele și prof. Dumitrel Toma, s-au aflat profesorii Nicoleta Radu (director adjunct), Amalia Marin, Marilena Firea, Ana-Maria Dabacan.


Elevii prezenți au fost foarte impresionați de tratamentul inuman la care au fost supuse victimele regimului criminal nazist, aceștia fiind foarte interesați să disemineze aceste informații către persoanele cu care au comunicat în afara instituțiilor școlare. 

  

Vizionează albumul foto