Echipa Liceului „Danubius” a primit premiul I pentru panoul publicat in cadrul Concursului national „3 m de poze de la bunici”, desfasurat in cadrul proiectului national Șipot.

Un echipaj format din elevi si profesori ai Liceului „Danubius” a participat la proiectul national cu titlul „Șipot – stimularea initiativelor de pastrare a obiceiurilor si traditiilor”, proiect desfasurat de Scoala Gimnaziala de Excelenta „Sf. Mc. Filoteea” din Pitesti (initiator si coordonator national prof. Oanea Mirela Vasilica).

Scopul proiectului

Realizarea unui cadru educaţional instituţionalizat propice recunoaşterii, cultivării şi promovării valorilor tradiţionale româneşti, în diversitatea noului context european.

Obiective specifice ale proiectului

1.Identificarea şi formarea unor abilităţi de utilizare a obiectelor de activitate cu specific românesc şi a mijloacelor de promovare a valorilor tradiţionale româneşti;
2. Formarea şi dezvoltarea unor atitudini de integrare şi promovare a propriilor valori naţionale în diversele contexte sociale;
3. Identificarea unor metode, mijloace şi strategii educaţionale, care să faciliteze adaptarea şi integrarea specificului românesc la noul context european spre care aderă România.

Grupul ţintă

Direct: cel puţin 500 de elevii şi 200 cadre didactice interesate de promovarea valorilor populare
Indirect: copii de vârstă şcolară, care intră în relaţie cu participanţii direcţi, cadre didactice, studenţi, părinţi, funcţionari publici şi reprezentanţi ai altor instituţii, membri ai comunităţii locale.

Activitatea in curs, nr. 3, vizeaza organizarea unui

Concurs naţional de artă vizuală surprinzînd aspecte esenţiale din tradiţiile şi obiceiurile populare românești.

Titlul activităţii: 3 m de poze de la bunici
Data/perioada de desfăşurare: 15.01.2013-28.03.2013
Locul desfăşurării: Instituțiile școlare înscrise în concurs
Participanţi: elevi, cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale
Partenereri: instituții școlare participante
Descrierea pe scurt a activităţii: Realizarea în fiecare unitate şcolară înscrisă în concurs a unui lanţ expoziţional de 3 m lungime şi 1,5 m înălţime, cu fotografii cuprinzând aspecte esenţiale din tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti, la care elevii au participat. Lanţul va fi cuprins într-un ansamblu estetic expozițional, va avea un titlu specific temei fotografiilor și un mesaj relevant, urmând a fi promovat şi diseminat în mediul educaţional românesc pe paginine web ale școlilor implicate, ale partenerilor  sau ale comunităților locale.

Echipajul Liceului „Danubius” este format din elevii Stefania Neata, Popa Cristina Andreea, Madalin Mocanu, Sabin Gherghina, Silviu Stan, acestia fiind coordonati de profesorii Daniela Verman, Emil Isvoranu si Dumitrel Toma.

Panoul a valorificat spatiul de afisaj al CES, cu aprobarea presedintelui acestuia, Vicky Croitoru.

Vezi albumul foto realizat in urma crearii panoului expozitional cu titlul „Inapoi in viitor”, in cadrul activitatii nr. 3
Citeste informatii despre activitatile proiectului

Vezi imaginile expozitiei
Vezi expozitia foto