Ziua Armatei Române, sărbătorită în fiecare an pe 25 octombrie, este un moment simbolic în istoria poporului român, o zi de glorie a ostaşilor români.
Îi cinstim, astăzi, pe eroii care şi-au vărsat sângele ori şi-au dat viaţa pentru a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român, de-a lungul veacurilor.

Îi onorăm, astăzi, pe toţi cei care au îmbrăcat haina militară şi care poartă în suflet dragostea şi devotamentul faţă de patrie şi popor.

Vă suntem recunoscători şi ne mândrim cu voi, cei care sunteţi gata oricând să vă jertfiţi pentru libertatea noastră.
La Ziua Armatei Române au luat parte şi elevi ai Liceului “Danubius” Călăraşi .

Vă urăm sănătate, putere de muncă, succes şi “La mulţi ani”, în vremuri de pace!