Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”, etapa județeană, s-a desfășurat astăzi la Liceul „Danubius”, reunind tineri pasionați de inovație. Emoțiile au fost mari, atât pentru concurenți, cât și pentru părinții care i-au însoțit.

Inspectorul prof. Olimpiu Moisescu, președintele executiv al comisiei de organizare, a felicitat participanții pentru pasiunea și implicarea lor, subliniind rolul olimpiadelor în dezvoltarea competențelor și pregătirea pentru viitor.

Evenimentul a fost organizat sub coordonarea profesorului inginer Florin Cismașu, șeful catedrei de la Liceul „Danubius” și amfitrionul competiției, care a asigurat condiții optime pentru buna derulare a probelor.

Competiția s-a desfășurat într-o atmosferă de fair-play, iar participanții și-au demonstrat cunoștințele și creativitatea. Indiferent de rezultate, toți au făcut un pas important spre excelență, confirmând că tehnologia este un domeniu al viitorului.