Astăzi, de Ziua Culturii Naționale, în amfiteatrul liceului, am comemorat ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu. Profesoarele de limba româna au prezentat desene și poezii realizate de copii, inspirate de textele scrise de marele poet.

Mai mulți elevi au recitat fragmente din operele eminesciene, reușind să transmită emoția și profunzimea versurilor. Publicul, impresionat de eveniment, a adresat întrebări despre viața și opera lui Eminescu, arătând un real interes pentru personalitatea acestuia.

De asemenea, elevii au realizat mai multe prezentări PowerPoint despre viața și creația lui Mihai Eminescu, surprinzând momente importante din biografia și opera sa.

Surpriza finală a fost prezentată de eleva Badea Ana-Maria din clasa a X-a B, care a reușit să creeze o poezie emoționantă în cinstea poetului național.

DOR DE EMINESCU

Prin păduri și ape clare,

Numele tău se aude ușor,

Ești poetul fără hotare,

Glas de iubire și dor.

Luceafărul tău luminează,

Noaptea și visul mereu,

Pe noi, neamul tău, veghează,

Ești steaua din sufletul meu.