Liceul „Danubius” Călărași organizează FESTIVITATEA DE DESCHIDERE A ANULUI ȘCOLAR 2024-2025, luni, 9 septembrie 2024, începând cu ora 09.00, în incinta instituției (pentru învățământul primar, gimnazial și liceal).

În cadrul evenimentului, preoții slujitori vor organiza slujba de Tedeum, invitații și conducerea liceului vor susține alocuțiuni, vor fi prezentați profesorii liceului, iar elevii din clasele nou înființate își vor cunoaște profesorii diriginți. Tot în cadrul ceremoniei de deschidere a anului școlar, vor fi premiați elevii care au înregistrat rezultate remarcabile, academice și în proiecte extrașcolare/de voluntariat, în anul școlar 2023-2024.

Prezența elevilor este obligatorie. Încurajăm însoțirea elevilor nou admiși în liceu de către părinți sau tutori. Prezența părinților și tutorilor este dorită și binevenită, evenimentul fiind gândit și ca o formă de mulțumire pentru eforturile depuse în comun pentru succesul educațional al copiilor.

La ora 14, în aceeași zi, va fi organizată ceremonia de deschidere a anului școlar la nivelul învățământului postliceal.


Evenimentul va marca și debutul anului jubiliar „Danubius 50”, liceul pregătindu-se pentru sărbătorirea a 50 de ani de la înființare, dar și depășirea numărului de 50.000 de absolvenți.