Un nou club așteaptă adeziunea cât mai multor elevi din Liceul Danubius. Clubul politehniștilor îi reunește pe elevii din liceu care au aspirații către o pregătire universitară în domeniul tehnic/ingineresc.

Clubul și-a început activitatea în luna septembrie 2022, sub coordonarea dlui prof. Dobre Vasile, care asigură gratuit și pregătirea la matematică.

Sesiunile de pregătire se organizează în fiecare zi de luni, între orele 13-15.

Elevii dornici să se înscrie în club și să participe la sesiunile de pregătire la matematică, sunt rugați să îl contacteze pe elevul Ionuț Stan, de la clasa a XI-a E – Automatizări.

Elevii care urmăresc continuarea studiilor în învățământul universitar sunt eligibili pentru câștigarea burselor Roberto Rocca, din partea companiei Tenaris Silcotub.

Bursele de studiu Roberto Rocca reprezinta o recunoastere a pasiunii pentru mediul industrial, precum
si a rezultatelor academice exceptionale obtinute de studentii la inginerie.

Membrii clubului vor putea cunoaște și împărtăși informații utile despre admiterea în cadrul universităților tehnice.