Liceul Danubius Călărași (lider), în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Dor Mărunt Sat, implementează proiectul ”CLOPOȚEL – Crearea unor activități educative organizate prin programe outdoor de tranziție către educația non-formală”, POCU/987/6/26/154087.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020,  Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Operațiune compozită O.S 6.3,O.S 6.6 și are o valoare totală de 1.728.206,66 lei, o valoarea totală nerambursabilă de 1.693.642,52 lei, iar cofinanțarea UE se ridică la 1.468.975,62 lei.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 15 luni și are ca obiectiv general identificarea nevoilor pentru o mai bună adaptare a procesului de învățare, accelerarea procesului de incluziune a persoanelor vizate de activitățile specifice, precum și creșterea calității vieții prin educație, grupul țintă fiind încurajat să acumuleze și să își dezvolte competențe, atitudini, aptitudini și abilități complexe, precum și prin activități de stimulare a practicii de învățare didactică și autodidactă și relaționare în cadrul grupului.

Obiectivele specifice ale proiectului:

OS1-Dezvoltarea unui Centru integrat de educație nonformala în sistem outdoor CEN cu un dublu rol, respectiv îmbunătățirea și creșterea participării elevilor la învățământul primar și secundar în scopul reducerii efectelor fenomenului de abandon și părăsirea timpurie a școlii pentru grupurile defavorizate, precum și formarea personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive.

OS 2 – Implementarea pe o perioadă continuă de 3 luni a „Programului de perfecționare profesională specializată în domeniul organizării și furnizării educației nonformale în sistem outdoor a personalului didactic și de sprijin din învățământul preuniversitar” cu implicarea unui număr de 36 persoane parte din sistemul educațional național.

OS3–Implementarea pe o perioadă continuă de 14 luni a unui „Program inovativ de educație nonformala în sistem outdoor” cu implicarea a 350 copii înmatriculați în cadrul instituțiilor de învățământ din proiect, copii ce prezinta risc de părăsire timpurie a școlii.

Numărul total al elevilor participanți în proiect va fi de 350 persoane fiind distribuite astfel:

-125 elevi înmatriculați în ciclul primar din care: 14 romă și 20 din zona rurală;

-125 elevi înmatriculați în ciclul gimnazial din care: 14 romă și 20 din zona rurală;

-100 elevi înmatriculați în ciclul secundar superior din care: 11 romă și 16 din zona rurală;

Grupul țintă personal didactic și personal de sprijin din școli din învățământul preuniversitar obligatoriu (clasele 0-X) va proveni în general din școlile partenere în proiect.

Rezultate așteptate:

  • 350 de elevi selectați
  • formarea profesională a 36 de cadre didactice
  • derularea a 4 tipuri de cercuri și ateliere tematice: istorie și arheologie, tradiție și meșteșug, arte, științe
  • derularea a 30 workshopuri de fotografie
  • derularea a 3 categorii de jocuri socio-educaționale organizate (de comunicare, de încredere și logice) vizate de Metodologia de desfășurare activități socio-educaționale
  • derularea a 30 de workshopuri de dezvoltare deprinderi de comunicare și de limbaj
  • 5 tipuri de activități în aer liber precum activități sportiv-recreative, de voluntariat, de tip Teatru-forum, de non-discriminare și interculturalitate și ecologie.
  • derularea a 30 de workshopuri de ecologie și dezvoltare durabilă
  • organizarea a 2 tabere școlare în perioada vacanțelor
  • dotarea spațiilor special destinate din instituțiile partenere
  • elaborarea unei Metodologii de identificare, recrutare și monitorizare a grupului țintă din cadrul proiectului

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Informații suplimentare:

Liceul Danubius Călărași

Tel: 0242333280

Adresa e-mail: gr.sc.danubius@gmail.com