DE MOȘ NICOLAE, STĂM DE-O CARTE! ❤️📚

Auzim, adesea, că noua generație nu mai citește. Dar noi suntem exemplul că generalizările sunt o formă de bias cognitiv. Sunt prejudecăți, etichete cel puțin nerealiste și neproductive. Nu credem în ele pentru simplul motiv că noi citim. Și ne place la nebunie.

Într-un cadru familiar și familial, ne-am împărtășit, unii altora, recenziile cărților preferate.

„Cititorii de astăzi sunt liderii de mâine” este mesajul pe care noi, iubitorii de cărți din Centrul de Jurnalism, vrem să îl transmitem.

Cu fiecare experiență de lectură susținută, am prins aripi, pentru a putea construi mai bine, mai durabil.

Lăsăm, mai jos, motivația individuală, care ne îndeamnă, pe noi, jurnaliștii, să iubim cartea scrisă.

Alexandra: „Lectura mă face să realizez că totul se întâmplă cu un motiv.”

Laura: „Cărțile mi-au arătat că aparențele înșală, iar oamenii nu sunt, întotdeauna, ce par a fi. „

Roxana: „Cartea m-a ajutat să îmi dau seama că imposibilul poate fi posibil.”

Gabriela: „Pe mine, lectura m-a învățat să fiu empatică și să nu judec oamenii după aspect.”

Daria: „A fost foarte interesant să parcurg drumul spre necunoscut împreună cu Beyah, personajul principal.”

Andreea: „La cartea aleasă de mine m-au stimulat intriga și aerul modernist al personajelor.”

Elisa: „Mi-a plăcut cartea aleasă deoarece conține descrierea unor experiențe reale. Sunt prezentate, în detaliu, trauma prin care personajul principal și felul în care încearcă să se vindece pe tot parcursul poveștii.”

Simona: „Cartea, pentru care am optat, a fost o invitație să fiu recunoscatoare în fiecare zi, să apreciez mai mult oamenii din jurul meu și, nu în ultimul rând, să conștientizez importanța alimentației.”

Jurnaliștii au fost susținuți și încurajați de doamnele diriginte Mădălina Pârvulescu și Iulica Boancă. Loredana Fulga, Luciana Radu și Dumitrel Toma, inițiatorii proiectului” CARTEA TE FACE CU MINTE!”, au fost gazdele zâmbitoare ale primei ediții.

La final, Moș Nicolae nu a adus cititorilor nuielușe, ci fructe, dulciuri, îmbrățișări și lacrimi de fericire.

P. S. Pentru pasionații de cărți și de recenzii model, recomandăm link-ul de mai jos, care vă va redirecționa către „comori ascunse”, marcă a domnului profesor de socio-umane Dumitrel Toma.

https://dumitreltoma.ro/…/biblioteca-romano-maghiara…/