Am fost norocoși să descoperim în satul Borza (Sălaj), nu doar omul sfințitor de locuri și urmași, dar și omul care consacră și conservă istoria locului, nelăsând-o pradă propriei ei pofte devoratoare. Domnul învățător Traian Ience a creat în clădirea școlii din sat un muzeu autentic, un spațiu care cinstește tradițiile, credința și arta. Această vizită ne-a adus o mulțime de daruri, cele trecătoare s-au trecut (slănina, brânza, plăcintele, palinca), dar cele netrecătoare există încă și le împărtășim cu voi, toți cei dragi. Dacă ajungeți în Borza, căutați biserica de lemn (http://bit.do/biserica-de-lemn), dar și muzeul satului. Veți trece dincolo de ele cu valoroase daruri, ținând de mână oameni dragi care nu vă vor mai părăsi niciodată.