TITLUL PROIECTULUI “PAȘTELE– SIMBOLURI ȘI SEMNIFICAȚII”
INSTITUȚIA ORGANIZAT OARE: LICEUL “DANUBIUS” CĂLĂRAȘI
DATA DESFĂȘURĂRII
22 aprilie 2015 – 10.00 – 13.00
LOCUL DESFĂȘURĂRII
Muzeul Municipal Călărași
ARGUMENT
Paștele reprezintă una dintre puținele sărbători creștine care a fost suprapusă peste o sărbătoare importantă din calendarul iudaic. De asemenea, semnificând pentru întreaga lume creștină cea mai mare sărbătoare din calendarul religios, a determinat influențe remarcabile în tradiții, în artă și în cultură. Aceste realități ne permit să valorificăm în context educațional proximitatea acestei sărbători pentru a realiza o analiză a simbolurilor și semnificațiilor asociate acestei sărbători creștine. De asemenea, ne dorim ca elevii să constientizeze rolul creatiei crestine in definirea civilizatiei europene si romanesti.
OBIECTIVE
– implicarea elevilor participanți într-un proces de interpretare și înțelegere a simbolurilor religioase asociate sărbătorilor pascale;
– valorificarea potențialului artistic al elevilor în procese de creație care integrează simboluri specifice sărbătorilor pascale;
– conștientizarea de către elevi a caracterului sincretic al unor elemente de tradiție creștină, artistice și culturale;
– intermedierea schimbului de opinii și cunoștințe între elevi din școli diferite și de vârste diferite;
– dezvoltarea toleranței și armoniei sociale prin înțelegerea sensurilor profunde ale valorilor religioase;
INSTITUȚII PARTENERE
- Muzeul Municipal Călărași – dir. Florin Rădulescu
- Parohia Plevna – preot paroh Gabriel Toma
- CESCUJUR – Loredana Mira, Alexandru Botezatu
- Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea – dir. Carmen Maxim
- Liceul “Alexandru Odobescu” Lehliu Gară – dir. Alina Cheșcă
- Liceul Tehnologic “George Călinescu” Grădiștea – dir. Lica Achim
- Liceul Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” Dragalina – dir. Gheorghe Stoica
- Liceul “Danubius” – dir. Constantin Croitoru
- Liceul Tehnologic Dan Mateescu” Călărași – dir. Nicoleta Radu
- Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Călărași – dir. Adriana Butoi
- Școala Gimnazială “Iancu Rosetti” Roseți – dir. Daniel Felea
- Școala Gimnazială nr. 1 Jegălia – dir. Cristina Dumitru
- Școala Gimnazială „Mircea Nedelciu” Fundulea – dir. Marcela Badea
PROFESORI RESPONSABLI
• Prof. Ioana Neacșu, prof. Dinu Carmen – Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea
• Prof. Marin Amalia, prof. Stefan Stefania – Liceul Tehnologic Dan Mateescu” Călărași
• Prof. Luminița Marin – Liceul “Alexandru Odobescu” Lehliu Gară
• Bibl. Fanița Baraitaru – Liceul Tehnologic “George Călinescu” Grădiștea
• Prof. Constantina Șișman – Liceul Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” Dragalina
• Bibl. Elena Barbu, Prof. Dumitrel Toma – Liceul “Danubius”
• Prof. Loredana Mira, Alexandru Botezatu – CESCUJUR
• Prof. Dincă Daniel – Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Călărași
• Prof. Gheorghe Liliana – Școala Gimnazială “Iancu Rosetti” Roseți
• Prof. Vasile Jenica – Școala Gimnazială nr. 1 Jegălia
• Prof. Mbaignabe Isabelle Clarice – Școala Gimnazială „Mircea Nedelciu” Fundulea
PARTENERI
• Rădulescu Florin, Cosmin Meleacă, Muzeul Municipal Călărași
• Loredana Mira, Alexandru Botezatu , CESCUJUR
ACTIVITĂȚILE PROGRAMULUI
9.45-10.00 – Sosirea grupurilor de elevi și profesori la Muzeul Municipal Călărași
10.00-10.05 – Cuvant introductiv
10.05-10.10 – Moment artistic – interpretează Andreea Danciu
10.05-11.00 Activitatea 1: Prezentare/Dezbatere – Simbolurile pascale și semnificațiile lor
Prezintă P.C. Preot Gabriel Toma
11.00-11.15 Moment artistic – interpretează Nicoleta Reghiș
11.15-12.30 Activitatea 2: Ateliere de creație cu tematică pascală
Atelierul 1: Încondeiere de ouă (coordonat de prof. Amalia Marin)
Atelierul 2: Creație literară (coordonat de prof. Stefania Stefan)
Atelierul 3: Pictură (coordonat de Andrei Moraru)
Atelierul 4: Modelaj (coordonat de bibl. Elena Barbu)
Atelierul 5: Jurnalism (coordonat de prof. Loredana Mira)
12.30-12.50 – Evaluarea lucrărilor și măsurarea impactului
12.50 – Premierea lucrărilor
13.00 – Surpriză! (VIZITAREA EXPOZIȚIILOR DIN MUZEUL MUNICIPAL CĂLĂRAȘI)