Florentina Ciutacu – clasa a XI-a B – Liceul Danubius – Președinta Consiliului Școlar al Elevilor @ Danubius

„Stars of Tomorrow”, pentru mine, nu reprezintă un simplu concurs, un show al talentelor. Reprezintă o provocare pe care mi-am asumat-o și pe care vreau să o duc la bun sfarșit, alaturi de membrii echipei. Acest proiect a inceput ca un vis. Acum, când avem toate ingrendientele pe tavă: participanți, sala «Barbu Știrbei», oameni de încredere, premii, sponsori, parteneri media, juriu, acest vis devine o realizare care reprezintă încununarea efortului, timpului dedicat, goanei dupa sponsori, nervilor puși la încercare, interacțiunii cu oameni importanți, socializării, răspunderilor mari, grijilor, poate chiar și nopților nedormite și orelor în care te gandesti doar „o să iasă?”. 

Un astfel de proiect, realizat de tineri pentru tineri, este o adevarată bătaie de cap, dar la sfârșit, un adevarat deliciu cu care să te mândrești toată viața. Obstacole au fost, în orice situație întâlnești obstacole, de exemplu: am căutat sponsori, iar unii ai refuzat, alții au dat uitării, nu știam ce premii să dăm, cum să le dăm. Știu că am trăit o clipă în care m-am intrebat: „eu vreau să vorbesc pentru sponsori, dar ce le zic, cum le zic, mă vor asculta?” Și totuși am reușit. Pentru mine, acest proiect reprezintă o provocare pe care vreau să o depășesc cu bine și cu care să mă mândresc, bineînteles, alături de toți colegii din echipă!

Alexandra Tuță – clasa a XI-a D – Colegiul Național «Barbu Știrbei» – Președinta Consiliului Școlar al Elevilor @ CNBS și a Consiliului Județean al Elevilor Călărași

“Stars of Tomorrow” a reprezentat o experiență unică, o experiență de care sunt mândră, cu atât mai mult cu cât propunerea a venit într-un moment în care simțeam nevoia unei colaborari pline de provocări, unei colaborări cu oameni minunați, cu tineri cu initiațivă, creativitate și dorință de a transforma o idee într-un proiect temerar și complex, care să se adreseze tinerelor talente călărășene. Mă bucur că am avut oportunitatea de a fi unul dintre protagoniștii acestei povești, care m-a ajutat să cunosc oameni deosebiți, să lucrez în echipă, să schimb gânduri și perspective, să lucrez în mod direct cu “micii” artiști ai Municipiului Călărași (veți vedea marți, 15 martie, că vârsta nu este un criteriu pentru a avea valoare) și, nu în ultimul rând, să fundamentez prietenii pe plan îndelungat, întrucât, de la simpli colegi, am ajuns prieteni și cred că acesta este unul dintre obiectivele cele mai de preț ale unui astfel de demers. Aș dori, în acest sens, să mulțumesc în numele Colegiului Național «Barbu Știrbei» Liceului «Danubius» pentru temerara lor inițiativă, pentru că s-au gândit la noi și la elevii noștri, elevi care au acceptat cu sufletul deschis propunerea și care, timp de 4 săptămâni, s-au pregatit intens pentru ca pe 15 martie să surprindă prin talentul, spiritul efervescent și spontaneitatea lor publicul călărășean! Sunt sigură că toți elevii participanți vor încanta audienta prin prisma interpretarilor lor, sunt sigură că energia, dedicarea și dragostea pentru frumos și pentru performanță vor fi resimțite de fiecare dintre spectatori și sper ca acest show «organizat de tineri pentru tineri», caci acesta a devenit motto-ul nostru, să culmineze printr-o muncă de echipă la fel de susținută și printr-o comunicare eficientă, care să garanteze încă din primele clipe succesul! In final, pot spune doar că îmi va fi dor de toate momentele care se ascund în spatele organizării unui eveniment de proporții, însă sunt convinsă că vor urma, în curând, alte proiecte care să promită, așa cum cu siguranță este și «Stars of Tomorrow»!

Daniela Ion – clasa a XI-a A – Liceul Danubius

Nici nu știu cu ce sa încep. Am atâtea lucruri de spus. In primul rând, vreau sa imi exprim recunoștința fata de trainerii programului, pentru ca mi-au creat oportunitatea de a face parte din marea familie LMT, care mi-a fost mai mult decât casă, a reprezentat una dintre cele mai puternice contribuții la procesul meu de maturizare, am învățat multe lucruri ce mă vor ajuta in viitor și mă simt mândra că fac parte din acest proiect.
„The stars of tomorrow ” pot să spun că a fost până în momentul de față cea mai grea și complexa experiență prin care am trecut, am avut parte de momente plăcute dar in același timp tensionate. Am realizat că, dacă iți dorești cu adevărat să faci ceva, nimic nu iți poate sta în cale. Daca vrei cu adevărat nici vârsta, nici statutul social si nici pregătirea școlară sau profesională nu reprezintă un impediment. Aștept cu nerăbdare ziua in care se va desfășura concursul. La început nu am crezut că vom fi capabili să realizăm un asemenea concurs, însă am fost surprinsă plăcut când totul a început să prindă formă. Sunt nespus de fericită și mă bucur că am avut în echipă niște oameni nemaipomeniți. Sper să țin legătura cu toți. Peste câțiva ani îmi voi aminti prima experiența în care, alături de colegii mei, am putut realiza ceva semnificativ. Le mulțumesc tuturor participanților, fără de care concursul nu însemna nimic, și le transmit că și noi susținem tinerele talente. Voi povesti tuturor despre „Danubius”, liceul in care dorintele devin realitate .. Si despre minunații profesori si elevi cu care am interacționat. Nu voi uita niciodata. Va mulțumesc!

Andreea Coman – clasa a XI-a B – Liceul Danubius

Pentru mine, acest proiect reprezintă o provocare, cea mai mare de pana acum, deoarece nu este ușor. Proiectul reprezintă totodată și o modalitate de a deveni mai responsabili, învățam să lucrăm în echipa, să fim uniți, fiindca asta conteaza foarte mult. Pentru mine a insemnat mai ales o modalitate de promovare a unor oameni minunați…comori ascunse de ochii publicului lacom dupa valori adevarate…o modalitate prin care scoatem din anonimat copii fantastici. De multe ori ne intrebam daca putem duce aceasta responsabilitate pana la capat…daca nu ne-am bagat in ceva imposibil…daca vom avea ce sa aratam publicului si sa ii facem sa spuna ca acest spectacol chiar merita. In cele din urma ne bucuram ca am ajuns aici si numaram zilele pana la demonstrarea succesului nostru, si a talentelor unor suflete pe cat de tinere si frumoase pe atat de pretioase.

 

Alexandra Medeșan – clasa a XI-a B – Liceul Danubius

‘STARS OF TOMORROW’ a constat în cunoașterea unui nou univers, total diferit de cel în care eram obișnuită. Acest univers nou este construit din tineri cu inițiativă, tineri care văd dincolo de granițele lumii noastre. Am învățat și simțit cum întemeierea unui proiect atât de complex este mult mai mult decât organizare, ci muncă în echipă. ‘STARS OF TOMORROW’ a însemnat educare de sine, cunoaștere, deschidere și consolidarea unor noi țeluri.

 

Cristian Panait – clasa a XI-a C – Liceul Danubius

Pentru mine, proiectul “Stars of Tomorrow” a fost mai mult o experienta, o incercare de a vedea ce inseamna sa fii cu adevarat responsabil de activitatile pe care îți propui sa le realizezi, nu m-a interesat rezultatul final, fie acesta succes sau esec, am voit sa urmaresc toate problemele si sa caut solutii pentru rezolvarea lor, participand activ in acest proiect, a fost o experienta care mă va ajuta să determin mai ușor problemele pe care le voi  întâlni în viitoarele proiecte și de altfel să vin cu rezolvări pentru ele.

 

 

Proiectul «STARS OF TOMORROW» reprezintă unul dintre cele 4 proiecte inițiate de elevii liceului Danubius în cadrul Programului Educațional în Arta de a Conduce « Liderii Mileniului Trei », program organizat de Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei, coordonat de Marian Staș și finanțat de compania Tenaris Silcotub

Cei doi traineri din Liceul Danubius, eleva Mocanu Simona și prof. Dumitrel Toma, le mulțumesc tuturor membrilor comunității care au răspuns inițiativelor tinerilor, care s-au lăsat antrenați în aspirațiile lor, care au contribuit concret la realizarea acestor proiecte.

Proiectul «Stars of Tomorrow» a implicat numeroși prieteni ai elevilor, de la nivelul Centrului Cultural (director Alina Jipa) și Inspectoratului Scolar Județean (inspector Magdalena Tuță), din mass-media (Cu lumea-n cap prin Călărași, CESCUJUR, Realitatea din Călărași, Dumitrescu Radu), sau din mediul de afaceri (Miraj Parfumerie, Briliant, Familly Road, Izocon, Class Caffe, Magazinul Imd, Florăria Iris, Florăria Insieme). Tuturor le suntem recunoscători pentru susținerea generoasă, fără de care elevii ar fi zburat cu aripile tăiate. Textele copiilor, prezentate mai sus, dovedesc importanța acestui proiect și încărcătura de dăruire și emoție pe care au investit-o în el.

Îi remarcăm în mod special pe participanții la acest eveniment, elevii creatori, artiști, pasionați de propria dezvoltare, dar și interesați să valorifice oportunități de imagine și promovare în comunitate. Acești elevi, care provin din 3 licee călărășene ( Colegiul Național Barbu Știrbei, Colegiul Tehnic Ștefan Bănulescu și Liceul „Danubius”), vor concura în cadrul probelor de Desen, Poezie, Muzică și Dans. 

15:20 – 16:00 Poezie
1. Elisa Cristea – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
2. Ghionoiu Mihaela – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
3. Marina Enache – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
4. Alexandru Codarcea – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
5. Zeciu Elena – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
6. Alina Dobre – Colegiul Național “Barbu Știrbei”

16:10-17:00 Dans
1. Borcea Alina-Botaru Catalin Florian – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
2. Valeria Andronescu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
3.Dragusi Denisa-Alexandra Ciocoiu – Liceul Danubius
4.Alecu Alexandra, Mihai Valerian, Enciu Miruna, Stoiciu Alexandra – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
5. Nedelciu Adina – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
6. Nicolae Luca – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
7.Marcu Daniela Nicoleta – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
8.Alina si Mirela Bogdanovici, Bianca Radu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”

17:15-18:40 Muzica(Canto)
1. Dima Antonela – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
2.Mihai Gabriel – Liceul Danubius
3. Impact – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
4.Amzaru Gabriela – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
5. Roberta Andronache – Liceul Danubius
6.Karla Matei – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
7. Barbu Stefania – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
8.Alexandra Ciocoiu – Liceul Danubius
9. Denisa Parvu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
10. Danciu Andreea – Liceul Danubius
11. Mirela Bogdanovici – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
12. Mirela Oprea – Liceul Danubius
13. Ana Banica – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
14. Gabriela Stan – Colegiul Național “Barbu Știrbei”

1) Desen
1. Roberta Andronache – Liceul Danubius
2. Adrian Drăgan – Liceul Danubius
3. Alexandru Andrei – Liceul Danubius
4. Alina Bogdanovici – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
5. Mirela Bogdanovici – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
6. Geanina Colceag – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
7. Anca Radu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
8. Mariana Lica – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
9. Emanuel Raiu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
10. Daniela Donciu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
11. Miruna Dobre – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
12. Denisa Parvu – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
13. Ruxandra Groapa – Colegiul Național “Barbu Știrbei”
14. Zavalan Cristina – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
15. Toma Olguța – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”
16. Alin Barbu – Colegiul Tehnic „Ștefan Bănulescu”

Reînnoim invitația, adresată tuturor, de a le fi alături marți, 15 martie, începând cu ora 15, în sala « Barbu Știrbei » din cadrul Centrului Cultural Călărași. Alături de tinerele talente care își doresc să debuteze în fața unor public numeros, alături de Elena Ionescu, prezentatoarea acestui eveniment, alături de membrii juriilor, profesori și elevi interesați de cultivarea și recunoașterea talentelor locale, vom fi martorii emoționați ai unui spectacol organizat de tineri, cei mai iubiți dintre pământeni, pentru tineri.

 

 

Vizitați pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/469877906534989/?fref=ts

Vizitati albumul cu elevii participanți: https://photos.google.com/share/AF1QipOaJfL_FBBhxI9gEhbjEDMQ1RBUfx-TkZUzYiCq8oi-BF3OTJJE4blLbhuDtQr64w?key=WjMwN2tUMU5xYWh4bkdWeklXUmlpWFJ6eVYtdDJR