Luni, 14 septembrie 2015, în cadrul Liceului „Danubius”, s-a desfășurat ceremonia deschiderii noului an școlar. Alături de elevi, părinți și elevi, s-au aflat reprezentanți ai administrației publice locale, ai inspectoratului județean de poliție și ai inspectoratului școlar.

La începutul ceremoniei, preotul profesor Pavel Dorin a susținut slujba de Te Deum la debutul anului școlar.

Invitat să ia cuvântul de către directorul liceului, prof. Constantin Croitoru, Primarul Municipiului Călărași, domnul Daniel Ștefan Drăgulin, a comunicat audienței interesul administrației locale pentru instituțiile de învățământ, manifestat atât prin permanentele investiții, dar și prin proiectele de viitor.
Reprezentanții IJP Călărași au transmis mesajul comandantului acestei instituții, un mesaj care a pus în centrul său conceptul de siguranță pentru mediul școlar și pentru elevi.
Reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, domnul inspector Ghiță Gheorghe, a reafirmat interesul instituției pentru creșterea calității procesului educațional.

Ceremonia a continuat cu prezentarea corpului profesoral și cu premierea elevilor pentru rezultatele din anul școlar anterior.

Profesorii diriginti au acordat premii elevilor meritoși, dar și elevilor participanți la alte activități educative.

Au fost stabiliți câștigătorii concursului „Promovează Danubius”.

În final, elevii clasei a IX-a și-au cunoscut profesorii diriginți și colegii de clasă.

 

Pavel Mihai Catalin