În data de 12.12.2013, elevii clasei a XII-a E, sub coordonarea prof. Belciu Ionel, au realizat o vizită în cadrul companiei Tenaris Silcotub Călărasi.
Încă de la intrarea în fabrică, tinerii au fost îmbrăcaţi adecvat și li s-au prezentat normele de protecție pe durata vizitei. De asemenea, elevii şi-au arătat interesul față de activitățile care se desfășoară în această companie.
Alexandra Ursanu, reprezentant al acestei firme le-a prezentat un scurt istoric al companiei, apoi au vizitat cuptorul electric, cuptorul metalurgiei secundare, dar și instalația de turnare continuă.
Avand in vedere ca tinerii sunt acum în clasa a XII-a, la profilul de electomecanică, aceștia și-au exprimat dorința ca, după terminarea liceului, să poată lucra în cadrul companiei Tenaris Silcotub.
Reprezenţii Tenaris i-au asigurat că sunt posturi libere, pe care actualii elevi le vor putea viza, pentru angajare, după absolvirea liceului.