În fiecare an, este o tradiţie la CESCUJUR, ca în preajma sărbătorilor natale, în Centru să se organizeze o gală de Crăciun. Acum o lună de zile, obişnuiti cu aceste evenimente, elevii şi veteranii insistau cu întrebări despre organizarea ediţiei de anul acesta. Nu le-am răspuns nimic timp de o săptămână. Lucrând noaptea la anumite materiale, am observat pe contul meu de Facebook o postare de a unui veteran, Ştefăniţă Purcea, în care îşi exprima dorinţa seniorilor de a-şi extinde domeniul de activitate în mass-media şi acest lucru se putea realiza ca întotdeauna doar acasă, la CESCUJUR. Atunci am conştientizat că deşi sunt absolvenţi sau studenţi la prestigioase instituţii de învăţământ superior, angajaţi ai unor renumite trusturi de presă, au nevoie în continuare de CESCUJUR, de mine. Din acel moment, am aprobat desfăşurarea proiectului: Gala CESCUJUR 2013. S-a format o echipă de absolvenţi ai centrului care au venit cu echipament perfomant pentru filmare şi s-au reparat o mulţime de lipsuri tehnice în Centru. Totul pentru a organiza această gală la un alt nivel, cât mai profi. Aceste eforturi au fost realizate atât pentru jurnaliştii CESCUJUR, absolvenţi şi boboci, cât şi pentru invitaţi.

Credeţi-mă, fără exagerare, s-a declanşat o adevărată agitaţie şi s-a muncit foarte mult, mai mult decât la oricare alt proiect făcut în trecut. Asta deoarece la această ediţie au contribuit toţi veteranii, din aproape toate colţurile ţării, formându-se totuşi o echipă principală: Mădălina-Doriana Ţuluca-prezentator/redactor, Elena Manuela Ionescu-asistent de platou/redactor, operatori imagine-Darius Claudiu Stoian, Valentin Enescu, George Fronea; regizor de montaj-Gheorghe Stoica, regizor sunet-Ionuţ Ivan, lumini-Iulian Purcea, producător executiv-Ştefăniţă Purcea, producător general-Loredana Mira.

La începutul anului şcolar, a fost o foarte mare aglomeraţie în centru, astfel încât la un moment dat erau peste 50 de jurnalişti. Dintre aceştia, într-un final, aplicând regulamentul centrului, au fost selectaţi şi au rămas doar jumătate, conform sistemului “vine cine vrea, rămâne cine poate”. Astfel, toţi cei 26 de jurnalişti rămaşi au dovedit că sunt competenţi în domeniile mass-media iar eforturile, realizările şi aptitudinile lor meritau să fie sărbătorite şi răsplătite în cadrul unei gale. La baza ideii de a premia pe cei mai buni a stat principiul concurenţei pentru că prin competiţie, o persoană se ambiţionează şi îşi doreşte să devină tot mai bună în domeniul respectiv. Competiţia poate fi fi productivă pentru caracterul uman. Iar această premiere a reprezentat o lecţie de viaţă în plan profesional pentru cei mici. S-au decernat 10 premii, pentru 10 categorii, câştigătorii fiind: pentru reporter-Ana Maria Mustafa, redactor-Ionuţ Cristian Mirea, corectură/traducere-Alexandra Medeşan, tehnoredactor-Ana Maria Mihuţ, fotoreporter-Angelica Ioniţă, operator imagine-Andrei Ivan, editor montaj-Cristian Mihalache, editor video-Alexandru Bughirică, editor sunet-Lucian Mitroi, voice over/realizator emisiune-Florentina Ciutacu.

Diplomele şi trofeele au fost înmânate de către reprezentanţi ai presei locale şi pe această cale ţin să le mulţumesc. Lista jurnaliştilor este următoarea, în ordine alfabetică după numele instituţiilor la care lucrează: Actualitatea de Călăraşi-Monica Ghiorghe, Antena 1-Eugenia Stănescu, Arena Media-Elena Rogoz, Ediţia.ro-Elena Mitache, Jurnalul de Călăraşi-prof. dr. Sorin Danciu, Muntenia News-Daniela Mihalache, Obiectiv de Călăraşi– Rodica Dohot, Stil FM-Florin Driga, Universitatea Paul Valéry de Montpellier, Facultatea de Jurnalism, Franţa, prof. univ. dr. Mihaela Tudor Bratosin şi prof. univ. dr. Ştefan Bratosin. Diriginţii copiilor care activează în Centru au fost prezenţi pentru a-şi susţine elevii: Daniela Verman, Roxana Dumitrescu, Iulica Boancă.

Pe tot parcursul galei, ne-au cântat şi încântat  patru copii deosebiţi, din grupul muzical Flores Campi, coordonaţi de Alexandrina Borandă. Denisa Pârvu, Denisa Şerban, Cătălina Tudorache şi Cosmin Andrian sunt participanţi şi finalişti la cel mai important festival de muzică pentru copiii şi tineret, Mamaia Copiilor, şi câştigători ai multor concursuri naţionale şi internaţionale.

Invitatul special al acestei gale a fost primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin care a ţinut un discurs nostalgic despre viaţa de liceu.

Marea surpriză a acestui eveniment a fost şi lansarea noului site al Centrului (www.cescujur.org), care este o mărturie a activiţăţii complexe a jurnaliştilor, fiind o arhivă de mii de fotografii, sute de ore de filmări şi zeci de articole. Site-ul oferă o viziune completă a CESCUJUR, găsind în paginile acestuia: o listă lungă de proiecte, Televiziunea Cool TV, Radio Shiq, ziarul A-micii, albume foto şi lista redacţiei jurnaliştilor CESCUJUR. 

Pentru realizarea acestui eveniment au contribuit: Inspectoratul Şcolar Judeţean-Silviana Şestacovschi, Primarul Municipiului Călăraşi-Daniel Ştefan Drăgulin, Deputatul de Călăraşi-Daniel Florea, Aldis Călăraşi şi MixMusic.

 Vezi albumul foto realizat cu aceasta ocazie.