In cursul acestui an scolar, Compania Tenaris Silcotub sponsorizeaza organizarea cursurilor Liderii Mileniului Trei atat in Liceul „Danubius”, cat si in celelalte trei institutii liceale selectate din municipiul Calarasi (Colegiul National „Barbu Stirbei”, Colegiul Economic si Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”).
Institutia care organizeaza aceste cursuri, Asociatia Clubul Liderii Mileniului Trei, a denumit acest an „anul elevilor traineri Tenaris-LMT„, deoarece in primul semestru vor fi identificati in randul elevilor participanti la curs acei elevi care au potentialul de a deveni traineri pentru grupele ce vor fi formate in semestrul al II-lea. In primul semestru, grupele vor fi formate din 18 elevi, urmand ca in semestrul al doilea, grupele sa cuprinda doar 12 elevi. In primavara anului viitor, coordonatorul programului educational in arta de a conduce, Liderii Mileniului Trei, domnul MARIAN STAȘ, va organiza in Calarasi cursuri de formare ca traineri pentru elevii selectati. O ceremonie speciala de premiere a elevilor participanti, dar si de lansare a programului, va avea loc tot in cursul semestrului al doilea al anului scolar curent. 
 
In cadrul liceului „Danubius”, cursurile modulului #4, WIN WIN, au inceput joi, 14.11.2013, sub coordonarea trainerului LMT, prof. Dumitrel Toma. 
 
Programul  Educational in Arta de a Conduce „Liderii Mileniului Trei„, initiat si coordonat, incepand cu anul 2002, de dl. MARIAN STAȘ, desfasurat cu acordul Ministerului Educatiei si Cercetarii si in parteneriat cu British Council, a evoluat in mod continuu, anul acesta fiind adresat unui numar de 120 de elevi din municipiul Calarasi. 
Aflat in al optulea an de existență prin intermediul programului de responsabilitate sociala al companiei Tenaris-Silcotub, programul „Liderii Mileniului Trei” cunoaste noi etape de extindere și evoluție:
1. programul ofera oportunitati de angajare in pozitia de trainer, functionand ca o scoala de joburi si networking pentru elevii de liceu cu performante individuale deosebite;
2. programul dezvolta spiritul de initiativa, formularea unor viziuni mai largi celor cultivate in mediul educational formal, favorizand intelegerea necesitatii de schimbare si de activism civic;
3. programul faciliteaza perfectionarea cadrelor didactice implicate, atat prin accesul la resurse curriculare de calitate, prin participarea la activitati educative nonformale, recunoscute la nivel national, prin integrarea in retele profesionale, cat si prin interactiunea cu tineri care prezinta potential de afirmare ca lideri ai societatii viitorului.