
Când absolvenții noștri revin să inspire, viitorul școlii devine mai luminos decât oricând

ROBERTA, LUMINA CARE INSPIRĂ VIITORUL EDUCAȚIEI
Roberta este lumina care se întoarce în școală, dovada că învățământul românesc are viitor. Absolventă a Liceului „Danubius”, profil Producție Media, formată în Centrul de Jurnalism și absolventă a Universității Naționale de Arte București (UNArte), întărită de programe precum „Liderii Mileniului Trei” și „Școala Ambasador a Parlamentului European”, Roberta s-a întors în școala ei exact acolo unde a început totul.
De data aceasta nu ca elev, ci ca profesor pentru clasa a XII-a D, în cadrul proiectului european START – Primii Pași spre Succes în Carieră, câștigat de liceu pentru aprofundarea competențelor necesare pe piața muncii. În cadrul proiectului, Roberta a combinat practica școlară la profilul Producție Media cu activități de aprofundare, oferind elevilor experiență reală și completă. A venit în învățământ așa cum vine primăvara: cu lumină, entuziasm și convingerea că poate aprinde scântei.
Săptămâna de practică a fost intensă și frumoasă: șase ore pe zi, prezență 100%, elevi implicați și creativi. În Canva și Medibang, Roberta nu le-a predat doar tehnici – i-a învățat să creeze, să cerceteze, să viseze și să transforme ideile în proiecte reale.
Și undeva, printre layere, culori, fonturi și linii, s-a întâmplat ceva mai important decât orice tutorial: elevii au prins curaj.
Aceasta este adevărata schimbare: tinerii care se întorc, tinerii care inspiră, tinerii care cred în educație.
Roberta este lumina care îi ghidează. Și cât timp astfel de tineri aleg să revină în școală, există speranță pentru învățământul românesc. Iar noi vom continua să îi sprijinim și să îi încurajăm. Pentru că viitorul educației are, cu adevărat, chip tânăr.
PS: Fondurile europene investite în educație chiar fac diferența atunci când sunt folosite cum trebuie – pentru proiecte care aprofundează competențele elevilor și le oferă experiență reală.
PS 2: Am adus două lumânări din Centrul de Jurnalism, ca decor pe rafturile podcastului „În Banca Din Spate”, și le-am spus elevilor că sunt producător și am nevoie de etichete. Sub ghidajul Robertei, clasa a XII-a D și-a pus creativitatea în acțiune. Așa cum lumânările luminează decorul, Roberta aprinde lumina în elevi și în școală.
Creștem cu dragoste!
#DanubiusTheBest
