
Bună ziua. Mă numesc Loredana și sunt coordonatoarea Centrului de Jurnalism din cadrul Liceului Danubius.
Centrul s-a născut în 2008 dintr-o nevoie profundă – aceea de a crea un spațiu în care tinerii să se exprime, să se înțeleagă și să se reconstruiască. Este o școală outdoor care combină: televiziune, radio, presă scrisă, dar și social media, gândire critică și educație media. Elevii învață să redacteze, să editeze, să facă interviuri, reportaje, podcasturi. La final de liceu, mulți au deja competențe reale și pot merge mai departe pe cont propriu.
Alături de mine este Luciana, colega și prietena mea, care coordonează zona de jurnalism, educație media și gândire critică, inclusiv printr-un opțional dedicat în școală. Centrul de Jurnalism nu este doar un atelier media. Este un loc în care poveștile se transformă.
Astăzi vă prezentăm un studiu de caz #REZOLVAT – povestea Anei Maria, elevă în clasa a X-a, care și-a găsit vocea aici și face parte din echipa noastră.Credem că una dintre marile soluții în educație este ascultarea. Iar noi, la Centru, exact asta facem: ascultăm. Ghidăm. Construim.Vă mulțumesc!
Bună ziua!
Numele meu este Luciana, profesor de Limba română.
Acum 3 ani, am preluat opționalul de Jurnalism, o tradiție de 30 de ani în liceul Danubius. Dar lumea noastră, bună și nebună deopotrivă, m-a împins spre un domeniu nou: educația media. Aici a început o poveste de dragoste – pentru opțional, pentru Centru, pentru elevi.
Alături de Loredana, fondatoarea Centrului, am construit cursuri care îmbină inteligența ei tehnică cu pasiunea mea pentru gândirea critică și lingvistică. Împreună cu elevii, încercăm să descifrăm lumea, să o înțelegem, să o acceptăm și, mai ales, să ne punem amprenta asupra ei.
Vă mulțumesc!
DISCURS PUBLIC – Ana „Povestea mea: din întuneric spre lumină”
Bună ziua!
Mă numesc Ion Ana Maria, am 16 ani și sunt elevă în clasa a X-a la Liceul Danubius din Călărași.
Locuiesc în comuna Modelu și sunt țigancă rudăreasa – și nu mi-e rușine să spun asta. Spun cu voce tare, cu fruntea sus: mă mândresc cu identitatea mea!
Astăzi vreau să vă vorbesc sincer despre două subiecte care mi-au marcat viața: 1. Rasismul 2. Drogurile și anturajele
1. Rasismul
Prima oară când am simțit ce înseamnă rasismul aveam doar 7 ani. Eram în clasa I. Copiii romi și copiii români urmau să fie colegi. Dar… unii părinți au fost nemulțumiți. Au spus că sunt „prea mulți țigani” în clasă. Și atunci au luat o decizie dureroasă: ne-au separat. Clasa I A – doar copii romi. Clasa I B – doar copii români. Eram mici și naivi, dar am simțit că nu e drept. Ne-au despărțit ca și cum nu am fi fost egali. Ca și cum am fi fost o problemă. Apoi, în clasa a II-a, am simțit din nou cât de tare poate să doară să fii „altfel”. Îmi plăcea un băiat mai mare cu un an, cu care mă jucasem când eram mai mică. I-am scris o poezie colorată, într-o scrisoare. O colegă i-a dat-o. Și el a râs, a rupt-o și a spus: „Spune-i lu’ cioara aia neagră că mă… pe scrisoarea ei și pe ea, țiganca.” Am încremenit. Ce era greșit cu mine? Mama îmi spunea că pielea mea creolă e frumoasă, că trebuie să fiu mândră. Dar atunci… ceva s-a rupt în mine. Am început să urăsc românii. Mă simțeam mereu respinsă. Până în clasa a VI-a. Deja eram fumătoare. Agresivă. Mă știam cu fetele mai mari. Umblam în gașcă, cu capul sus, dar cu sufletul jos. O profesoară mi-a spus clar: „Pe tine nu te mai suport, sper să nu treci clasa a VIII-a.” Am plecat. N-am vrut să fiu repetentă. M-am transferat la Danubius. Acolo, majoritatea erau români. Nu aveam de ales. Trebuia să mă adaptez.
2. Drogurile și anturajele
Dar am căzut într-un alt pericol: anturajele și drogurile.Totul a început la o petrecere. Grupul meu se ocupa cu asta de ceva timp. Eram cea mai mică. Voiam să fiu „cool”. Să nu fiu „fraiera”.Mi-au spus: „Ia și tu, nu te speria, o să-ți placă.” Am luat. La început a fost „fun”. Apoi… normalitate. Apoi… dependență. Ajunsesem să vin drogată la liceu. Cu ochelari de soare. Zâmbind. Purtând o mască. Unii spun că iarba nu creează dependență. Dar eu vă spun: Am prieteni care nu pot dormi fără. Nu pot mânca. Nu pot funcționa.Totul a început cu o glumă. O singură dată. O simplă curiozitate. Dar în lumea asta, o dată poate fi începutul sfârșitului.
Caz #REZOLVAT – și povestea mea continuă
Povestea mea ar fi putut rămâne acolo. În întuneric. Dar a apărut o mână care m-a tras în lumină. Acea mână a fost Centrul de Jurnalism din Liceul Danubius. Ei m-au privit altfel. Au văzut în mine un OM. Nu o etichetă. M-au luat sub aripa lor. M-au ascultat. M-au sprijinit. M-au format. M-au ajutat să îmi spun povestea, să o transform din rușine în putere. Astăzi fac parte din echipa lor:
-Iau interviuri
– Scriu articole
– Am chiar propria ediție la Matinal, emisiunea liceului!
Am trecut de la fata „cu probleme” la fata „cu voce”. Și azi… sunt vedetă!
Vă invit cu drag să vizionați materialul următor, unde chiar eu am avut onoarea să iau un interviu memorabil purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Călărași. Da! Eu – Ana Maria – fosta elevă cu eticheta de „țiganca rebelă” – astăzi port microfonul cu demnitate.❤️ Mesaj final
Rasismul m-a rănit. Drogurile m-au dus în întuneric. Dar sprijinul… m-a salvat. Centrul de Jurnalism din Danubius mi-a schimbat viața. Iar azi, și eu vreau să schimb lumea. Cu vocea mea. Cu povestea mea. Cu adevărul meu.Vă mulțumesc!❤
Vezi albumul foto