Elevii și profesorii liceului au dansat în horele unirii, marți, 29 noiembrie 2022, sărbătorind în avans Ziua Națională a Rămâniei. Evenimentul, care a reunit elevi, profesori, personalul didactic auxiliar și nedidactic, reprezentanții părinților în consiliul de administrație, a reprezentat materializarea proiectului educațional – 1 Decembrie – Ziua Națională a României, Ziua tuturor românilor! -fiind coordonat de dnele prof. Elena Stanciu Dinu – director adjunct al liceului, și prof. Florina Cristea – responsabil cu activitățile educative în liceu, cu susținerea directorului Dan Melente. Proiectul a fost aprobat de Inspectoratul Școlar Județean Călărași. La realizarea evenimentului au mai contribuit profesorii: Anișoara Ștefănescu, Carmen Duțu, Daniela Măcinic, Georgeta Culea, Cristina Beblea, Mădălina Pîrvulescu, Mioara Ștefan, Valentina Stanciu, Marilena Iosif, dar și colegii din personalul nedidactic: Dacălu Neluțu și Badea Daniel.

Gazdă primitoare, centrul de jurnalism, îmbrăcat în straie tradiționale românești, a fost împodobit ca o „cameră din față” ancestrală, cu tot ce au avut mai bun bunii și străbunii, cu carpetele lor viu colorate, lucrate de mână, cu ștergarele pline de broderii delicate, cu vasele și instrumentele realizate manual, unice fiecare prin coloritul, forma, modul de realizare. Dna prof. Loredana Fulga, coordonatoarea centrului, a reușit să integreze perfect tehnologia modernă în spațiul plin de istorie și de nostalgie al civilizației noastre rurale.

În deschiderea evenimentului, dl prof. Marian Vișan a prezentat trei coordonate ale unirii, în relație cu trecutul, prezentul și viitorul națiunii, marcând responsabilitatea pe care o avem, cu toții, de a cultiva această unire în mod permanent, în jurul unor valori prosociale care să ne asigure coeziunea și premisele unei dezvoltări durabile.

Filmări realizate de echipa CESCUJUR

Fanfara Ciocănești, a doua fanfară școlară la nivel de țară, premiată de Ministrul Educației, și-a trimis reprezentanții, inclusiv elevi ai liceului, pentru a cânta în deschiderea evenimentului artistic. Dl prof. Dan Melente, coordonatorul acesteia și directorul liceului, a prezentat unicitatea acestei fanfare în județul Călărași, funcția ei de ambasador cultural în toate competițiile naționale și internaționale la care participă, dar și disponibilitatea și prezența permanentă în cadrul evenimentelor școlare, sociale și culturale, de la nivelul județului Călărași.

Elevul Rareș Ciurea a prezentat evenimentul, invitând pe scenă formațiile și elevii care s-au implicat activ în organizarea unui spectacol memorabil.

Serbarea a început cu gândurile elevilor despre Unire, un moment organizat de dna prof. Luciana Radu.

Clasa pregătitoare a urcat pe scenă pentru a dansa o minunată horă moldovenească, elevii fiind coordonați de dra prof. Simona Radu.

Elevii clasei I au interpretat cântecul Nu uita că ești român și au împărtășit gânduri poetice despre sărbătoarea națională, fiind instruiți de către dna prof. Liliana Nițu.

Elevii clasei a II-a au cântat Țara mea, un colț de rai, dirijați fiind de dna prof. Gica Drumea.

Clasa a III-a a pus în scenă un moment poetic, elevii recitând poezii sensibile despre români și România. Ei au fost coordonați de dna prof. Florentina Piperea.

Elevii clasei a V-a și a VI-a au interpretat cântece și poezii, fiind organizați de dna prof. Cristina Ciurea.

Corul adolescenților, format din elevi din clasele a IX-a și a X-a, a interpretat la unison melodii cu puternic impact emoțional. Coordonatoarea corului, dna Aurela Drumea – prof. de educație muzicală.

Devenit deja tradiție, momentul artistic susținut de grupul vocal „Danubius”, a oferit satisfacție elevilor, care și-au putut vedea profesorii trăind emoțiile scenei alături de ei, în egală măsură a făcut mândri și a bucurat colegii, pentru că reprezintă o comoară, într-un liceu, un grup vocal matur și care reușește să ridice audiența în picioare. Au interpretat „Român voi fi mereu” dnele prof. Aurelia Drumea și Cristina Ciurea.

În finalul serbării artistice, Fanfara Ciocănești a interpretat mai multe cântece românești, catalizând vibrația sincronă a tuturor celor prezenți, materializată într-o horă sărbătorească.

Ziua s-a încheiat cu o degustare de produse gastronomice românești (de post și de dulce), realizate de profesorii liceului.

Voia bună, indusă și de conștientizarea puterii unității acestui popor, sperăm să se transmită tuturor celor care se vor bucura de materialele video și foto produse în cadrul acțiunii.

Tuturor, La mulți ani!

Echipa CESCUJUR de producție a evenimentului.

Ionuț Dumitrache
Valentin Popescu
Răzvan Dan
Rareș Ciurea
Andreea Butescu
Violeta Onișor
Simona Ghiveci

Crina Codrea

Vezi albumul foto realizat de prof. Loredana Fulga

Vezi albumul foto realizat de fotoreporterul CESCUJUR – Răzvan Dan

Vezi albumul video realizat de Butescu Andreea

Vezi albumul foto realizate de Ghiveci Simona Nicoleta

Vezi albumul foto realizat de prof. Dumitrel Toma