Zâmbete, deschidere, curaj, în egală măsură emoții, puls accelerat, curiozități exprimate sau trecute sub tăcere, temeri.

Întâlnirea preparatorie este expresia primei prezențe îndreptățite în liceu, o prezență inițiatică, a copiilor care, până mai ieri, erau cei mai maturi elevi de gimnaziu.

Anul acesta, la eveniment au participat aproximativ 80 de boboci, elevi mai mari și absolvenți. Alături de ei, directorul liceului, coordonatorul pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, consilierul școlar, profesori, membri ai personalului didactic-auxiliar și nedidactic.

Cele cinci grupe care au desfășurat jocuri de spart gheața și exerciții de cunoaștere, au fost coordonate de profesorii facilitatori Valentina Stanciu, Loredana Fulga, Florina Cristea, Carmen Duțu și Georgiana Bîțan.

În cadrul chioșcului informativ, doamna Nicoleta Iordache, secretara șefă a liceului, a prezentat elevilor câteva proceduri legate de decontarea navetei, accesul la bursele școlare și alte aspecte ale relației elevi – compartimentul Secretariat.

O dată în plus, Bucătăria Românească și doamna Elena Nicolache s-au aflat alături de elevi, punând la dispoziția organizatorilor vasele în care s-au pregătit băuturile răcoritoare.

Domnul maistru-instructor Stelică Țoancă a instalat și pus la dispoziția elevilor sistemul de sunet. Mihai Pripici, dj-ul liceului, a creat playlist-ul care a animat intâlnirea.

Veteranii și elevii CESCUJUR, aflati sub coordonarea prof. Loredana Fulga, au participat la surprinderea celor mai creative fotografii și vor reflecta acest eveniment în cadrul jurnalului televiziunii CoolTV.

Întâlnirea preparatorie permite, prin diversele sale secvențe, cunoașterea elevilor, profesorilor, împărtășirea experiențelor școlare, împărtășirea așteptărilor, dar și cunoașterea valorilor, a regulilor liceului, în egală măsură explorarea spațiilor școlare, petrecerea unui timp de calitate în prezența colegilor, consumarea unor băuturi răcoritoare și divertisment. Având un caracter informal pronunțat, întâlnirea facilitează comunicarea autentică și cunoașterea elevilor și personalului instituției.

Albumul foto