Vizită la Tribunalul Călărași – 2016

Miercuri, 21 aprilie 2016, în cadrul programului „Școala altfel”, profesorii Belciu Ionel și Dumitrel Toma au însoțit un grup de elevi în cadrul unei vizite la Tribunalul Călărași.

Gazda grupului a fost domnul Judecător Costache Nicolae Constantin, din cadrul Secției Civile a Tribunalului Călărași.

Domnia sa a invitat elevii si profesorii insotitori să participe la o ședință de judecată, iar ulterior le-a oferit detalii despre specificul activitatii judecatoresti, elevilor interesati de o carieră în știinte juridice sau în magistratură le-a oferit sugestii pentru pregătirea academică și profesională, a organizat o vizită în boxele deținuților, dar și în biroul personal.  Mai mult decât atât, domnul judecător le-a prezentat elevilor propriul parcurs academic și profesional, începând de la finalizarea liceului și până la ocuparea postului de judecător în cadrul Tribunalului Călărași, a prezentat dificultățile acestei meserii, dar și satisfacțiile pe care le poate furniza, de asemenea, având în vedere că majoritatea elevilor erau minori, le-a prezentat acestora principalele spețe în care sunt implicați aceștia.

După cum demonstrează și fotografiile realizate, elevii au valorificat din plin șansa de a se visa judecători. Sperăm ca această experiență să le motiveze energiile necesare împlinirii acestor aspirații.

 

În timpul prezenței în cadrul ședinței de judecată, elevii participanți au putut descoperi rolul apărării și acuzării în procesele civile, au putut observa cum se manifestă autoritatea judecătorului în relație cu părțile implicate într-un proces, au putut descoperi numărul mare de dosare pe care trebuie să le analizeze și judece un judecător într-o singură ședință de judecată și, nu în ultimul rând, au putut descoperi cât de variate sunt spețele care fac obiectul judecății.

Atmosfera din sala de judecată a impresionat toți participanții la această vizită, solemnitatea ședințelor reflectând importanța acestei instituții în viața comunității.

Vizita în Tribunalul Călărași a fost facilitată de doamna Judecător Daniela Pantazi, Purtător de cuvânt, Şef Birou de Informare Publică şi Relaţii cu Mass-Media al Consiliului Superior al Magistraturii, căreia îi mulțumim pentru suportul oferit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.