Marți, 8 aprilie 2014, Liceul Tehnologic „C-tin George Călinescu” Grădiștea a fost gazda parteneriatului educațional județean „Sărbătoarea Paștelui în sufletul meu”.

Argumentul care a justificat acest parteneriat este relevant pentru sincretismul educațional-cultural și religios care caracterizează etosul școlar călărășean: 

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, ea este vastă atât în semnificaţii cât şi în obiceiuri, reprezentând un prilej de bucurie şi veselie, de încărcare sufletească pozitivă pentru toţi creștinii.
Interesul copiilor pentru tainele slovelor şi măiestria penelului, îmbinată cu puterea unei pete de culoare, cunoaşterea tradiţiilor şi păstrarea acestora, au fost motivele pentru care aceştia s-au implicat în proiectul nostru. Dragostea copiilor pentru această sărbătoare a Învierii, a miracolului, împletită cu talentul lor în domeniul literar şi artstico-plastic ne-au îndemnat pe noi, dascălii, să le punem în valoare calităţile artistice, să-i încurajăm, dezvoltându-le imaginaţia creatoare şi învăţându-i să respecte şi să iubească tradiţiile şi obiceiurile, dar şi sărbătorile cu semnificaţiile lor specifice.
Această sărbătoare a luminii şi iubirii divine prilejuieşte promovarea copiilor talentaţi, oferindu-le şansa de a-şi valorifica înclinaţiile, aptitudinile şi talentele.
Implicarea copiilor în derularea acestui proiect va conduce şi la conştientizarea faptului că tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe, iar cu ajutorul părinţilor vom încerca să sădim în sufletele lor iubire pentru Dumnezeu şi semeni.”

În acest parteneriat școlar au fost implicați elevi si profesori din următoarele instituții:  

  • Şcoala Gimnazială nr. 1 Jegălia
  • Şcoala Gimnazială “Iancu Rosetti” Roseţi
  • Şcoala Gimnazială “ Tudor Vladimirescu” Călăraşi
  • Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” 
  • Liceul Tehnologic “C-tin George Călinescu” “Grădiştea
  • Liceul „Danubius” Călăraşi” 
  • CESCUJUR (Centrul Școlar și Cultural de Jurnalism) Călăraşi

Între partenerii participanți la acest program s-au numărat:

– Inspectoratul judeţean Călăraşi – inspector şcolar judeţean prof.Şestacovschi Silviana
– Inspector educativ: prof.Vulpoiu Melania
– Părinţii elevilor, reprezentanţii comunităţii locale şi ai Consiliului Local Grădiştea, cadre didactice, reprezentanţi ai presei călărăşene

Obiectivele programului au vizat:

  • Cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor creştineşti de Paşti; respectarea tradiţiilor culturale şi religioase;
  • Stimularea curiozităţii, a interesului de cunoaştere faţă de tradiţiile şi obiceiurile de Paşte,
  • Realizarea unui real şi eficient schimb de experienţă între copiii participanţi
  • Stimularea competiţiei şi identificarea elevilor cu talent literar şi plastic

Programul activităților a fost deosebit de amplu, implicând resurse umane și materiale consistente:

Parteneriatul educațional a fost coordonat de doamna prof. Toader Violeta, consilier educativ în școala gazdă.

Profesorii coordonatori în școlile partenere: Achim Lica, Toader Violeta, Dumitru Cristina, Arpăşanu Polixenia, Dincă Daniel, Gheorghe Liliana, Dragomir Marcela, Toma Dumitrel

Profesori colaboratori: Oprescu Mirela, Baraitaru Elena, Rade Doru, Mihalea Raluca

Mediatizarea acestui eveniment se realizează prin CESCUJUR, sub coordonarea prof. Loredana Mira.

La activitățile desfășurate au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Călărași: inspector școlar Melania Vulpoiu, inspector școlar Tuță Magdalena, inspector școlar Gingasu Liliana, inspector școlar Bica Simion, dar și reprezentanți ai autorității publice: primar Corbu Constantin, consilier judetean Rogoz  Nicolae

Activitățile au fost susținute de directorii unităților școlare partenere, profesorii Tudor Victor, Felea Aurel, Butoi Adriana, Adrian Melente, Coman Lucica, dar in special de directorul școlii gazdă, prof. Trifan Gabriela.

Vezi albumul foto realizat cu această ocazie.